Ajutor Social

Ajutor Social

Ce este ajutorul social ?

Ajutorul social este un suport financiar, plătit în fiecare lună, familiilor care se află într-o situaţie de mare dificultate. Acest suport financiar permite garantarea unui venit minim pentru fiecare familie vulnerabilă.

Atenţie !

În calitate de beneficiar, trebuie să ştiţi că vă daţi acordul pentru verificarea la domiciliu a datelor indicate în cerere şi pentru restituirea sumelor plătite nejustificat. Pentru a evita această situaţie, prezentaţi informaţiile complete şi corecte.

Comunicaţi în scris asistentului social orice modificare de venit în situaţia anterioară a familiei Dumneavoastră. Dacă situaţia familiei Dumneavoastră nu s-a înbunătăţit la finalul celor 12 luni, este necesar să depuneţi o cerere nouă pentru acordarea ajutorului social la asistentul social din primărie. Numai aşa secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei poate continua plata ajutorului social, în caz contrar aceasta încetează. Nu refuzaţi efectuarea anchetei sociale de către asistentul social care verifică condiţiile care au stat la baza acordării dreptului la ajutor social. Această verificare este pentru a vă ajuta şi nu pentru a vă sancţiona ! În cazul în care refuzaţi efectuarea anchetei sociale — Secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei are obligaţia să înceteze plata !

Cum  se  calculează  ajutorul  social  ?

Suportul  financiar  plătit  lunar este  diferenţa  dintre venitul lunar minim garantat stabilit prin lege şi totalul veniturilor de care dispune familia.

Venitul  lunar  minim  garantat  stabilit  prin  lege  pentru  acopdarea  ajutorului  social  la familie este  compus din:

— 961 lei (100%) pentru persoana solicitantă,

—  672.70 lei (70 %) pentru fiecare alt adilt al familiei,

— 480,50  lei (50%)  pentru fiecare copil,

— 288,30 lei (30%) pentru fiecare adult cu dizabilităţi ,

— 480,50 lei (50%) pentru fiecare copil cu dizabilităţi,

— 96,10 lei (10%) se adaugă  dacă  persoana incadrată in grad de dizabilitate este unicul adult in familie.

Din  suma  acestora  se  scade  suma  tuturor  veniturilor  familiei  şi  se  obţine  plata  ajutorului  social  lunar.

Venitul  lunar  minim  garantat  stabilit  de  lege pentru  acordarea  ajutorului  pentru  perioada  rece  la familie  este  compus  din:

— 1537,60  lei (100%)  pentru  solicitant,

—  1076,32 lei (70%) pentru fiecare adult,

— 768,80  lei (50%) pentru fiecare copil,

— 461,28  lei (30%) pentru fiecare adult cu dizabilităţi,

— 768.80  lei(50%) pentru fiecare copil cu dizabilităţi,

— 153,67 lei (10%) se adaugă  dacă  persoana  cu grad de dizabilitate este unicul  adult  din  familie.

Nu se iau in consideraţie:

  • Plata unică  de  ajutor  material  plătit  de  stat  sau  de  autorităţile  locale.
  • Ajutor de deces.
  • Ajutor pentru calamităţi.
  • Indemnizaţia unică  primită  la naşterea  copilului .
  • Sprijinul financiar la pensii şi alocaţii.

Familiilor  formate  doar  din  membri  inapţi  de munca ( persoane cu dizabilităţi, copii şi persoane  peste 62  ani) nu  li  se  calculează  venitul  din  terenul  agricol.

Actele  necesare  pentru  a  obţine  ajutorul  social:

Împreună   cu   cererea   de  ajutor  social  documente  obligatorii  ce  trebuie prezentate  la  asistentul  social  din localitate  sînt:

  • Copiile actelor  de  identitate  a  tuturor  membrilor  familiei (inclusiv  actele  de  naştere  a  copiilor).
  • certificat de componenţă  a  familiei.
  • certificat de salariu  de la locul de muncă pentru luna anterioară depunerii cererii.
  • certificat ce  confirmă  gradul  şi  termenul dizabilităţii.
  • certificatul de  studii  prin care se indica durata de studii, marimea bursei și/sau daca studiile sunt cu frecvență la zi sau frecvență redusă.
  • certificatul sau  copia  documentelor  ce  confirmă  dreptul   deţinătorului  de  teren  agricol  lingă  casă  şi extravilan.
  • copia deţinătorului  de  patentă sau intreprindere individuală.
  • alte acte  după caz.

 

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.