Tutela/Curatela

Tutela/Curatela

Tutela/Curatela

1. Cadrul legislativ

Actele copilului propus spre tutelă/curatelă:

1. Copia certificatului de naştere
2. Certificatul de la locul aflării copilului (şcoala, gr./cr.)
3. Certificatul medical după forma propusă
4. Actul studierii condiţiilor de educaţie a copilului
5. Actele despre părinţi: hotărîrea instanţei de judecată despre decăderea din drepturi părinteşti, dispăruţi fără veste; certif. despre deces, certif. F3a; acordul părinţilor, autentificat de către notar sau autoritatea tutelară.
6. Acordul copilului, care a atins vîrsta de 10 ani
7. Caracteristica copilului
Avizul autorităţii tutelare locale cu privire la instituirea tutelei/curatelei asupra minorului


Conform ultemilor modificări a legislaţiei din domeniul protecţiei falimiei şi copilului, reies două forme004 de instituire a tutelei/curatelei ţinînd cont de situaţia care necesită aplicarea acestei forme de plasament.

I. Copiii ai căror părinţi sînt plecaţi peste hotare

a)Părinţii/unicul părinte care pleacă peste hotare pe un termen mai mare de 3 luni şi ai căror copii rămîn în Republica Moldova urmează să informeze în prealabil autoritatea tutelară locală despre persoana în grija căreia rămîn copiii.
b)copiii ai căror părinţi/unicul părinte sînt plecaţi/este plecat la muncă peste hotare care au fost identificaţi de către administraţia instituţiilor educaţionale, specialistul în protecţia drepturilor copilului, asistentul social comunitar, medicul/asistentul medicului de familie sau ofiţerul de sector al poliţiei infomează autorităţii tutelare locale în termenii prevăzuţi de legislaţie

În baza informaţiei parvente, autoritatea tutelară locală dispune efectuarea evaluării situaţiei copilului de către specialistul în protecţia drepturilor copilului, iar în lipsa acestuia – de către asistentul social comunitar, şi emite, cu consimţămîntul părinţilor/unicului părinte, dispoziţia de instituire a tutelei/curatelei conform prevederilor legislaţiei dacă în urma evaluării iniţiale se constată că condiţiile de creştere şi educaţie a copilului sînt adecvate.

In situaţiile indicate mai sus tutela/curatela se aplică ca forma temporară de protecţie şi este fără plata006 indemnizaţiei.

II. Copiii rămaşi fără ocrotire părintească

a) sînt decedaţi, fapt confirmat printr-un certificat de deces;
b) au fost decăzuţi din drepturile părinteşti, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanţei de judecată;
c) au fost declaraţi ca fiind incapabili, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanţei de judecată;
d) au fost declaraţi dispăruţi fără urmă, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanţei de judecată;
e) au fost declaraţi decedaţi, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanţei de judecată;
f) i-au abandonat, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanţei de judecată.
(2) Statutul de copil rămas fără ocrotire părintească se retrage în cazurile:
a) anulării hotărîrii instanţei de judecată privind decăderea din drepturile părinteşti a părinţilor copilului;
b) restabilirii în drepturile părinteşti a mamei/tatălui copilului;
c) adopţiei copilului, încuviinţată printr-o hotărîre a instanţei de judecată;
d) recunoaşterii sau stabilirii paternităţii, conform prevederilor art. 47 alin. (5) şi (6) şi art. 48 din Codul familiei;
e) anulării hotărîrii instanţei de judecată privind declararea incapacităţii mamei/tatălui copilului;
f) pronunţării hotărîrii instanţei de judecată privind declararea capacităţii de exerciţiu depline a mamei/tatălui copilului;
g) anulării hotărîrii instanţei de judecată privind declararea mamei/tatălui copilului ca fiind dispărută/dispărut fără urmă;
h) anulării hotărîrii instanţei de judecată privind declararea mamei/tatălui copilului ca fiind decedată/decedat;

In situaţiile indicate mai sus tutela/curatela se aplică ca forma permanentă de protecţie şi este cu plata indemnizaţiei şi se instituie prin dispoziţia autotităţii tutelareteritoriale .

Persoanele care pot fi numite tutori (curatori)
Pot fi numiţi tutori (curatori) o singură persoană fizică sau soţul şi soţia împreună dacă nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin.(4) al art. 143 CF şi au consimţit expres.
La numirea tutorelui (curatorului) se iau în considerare calităţile morale şi alte calităţi personale, posibilităţile candidatului de a-şi îndeplini obligaţiile de tutore (curator), relaţiile lui şi ale membrilor familiei lui cu copilul.
Numirea tutorelui la copilul care a atins vîrsta de 10 ani se face numai cu acordul copilului.
Nu poate fi numită tutore (curator) persoana:
a) minoră;
b) declarată incapabilă sau cu capacitate de exerciţiu limitată;
c) decăzută din drepturile părinteşti;
d) declarată incapabilă de a fi tutore (curator) din cauza stării de sănătate;
e) care a fost adoptator, dar adopţia a fost anulată din cauza exercitării necorespunzătoare a obligaţiilor de adoptator;
f) căreia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum şi persoana cu rele purtări;
g) ale cărei interese vin în conflict cu interesele persoanei puse sub tutelă (curatelă);
h) înlăturată, prin act autentic sau prin testament, de către părintele care exercita singur, pînă la momentul morţii, ocrotirea părintească;
i) care, exercitînd o tutelă (curatelă), a fost îndepărtată de la ea;
j) care suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
k) care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internat copilul asupra căruia se instituie tutela (curatela);
l) care nu are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova.
Tutela (curatela) asupra copiilor care sînt întreţinuţi şi educaţi în instituţiile de stat
În cazul în care asupra copiilor întreţinuţi şi educaţi în instituţiile de stat nu este instituită tutela (curatela), obligaţiile tutorelui (curatorului) sînt puse pe seama administraţiei instituţiei respective.
Plasamentul temporar al copilului aflat sub tutelă (curatelă) în instituţia de stat nu anulează drepturile şi obligaţiile tutorelui (curatorului) faţă de acesta.
Apărarea drepturilor copiilor externaţi din instituţiile de stat este preluată de către autorităţile tutelare.

007

Drepturile copiilor aflaţi sub tutelă (curatelă)
Copiii aflaţi sub tutelă (curatelă) au dreptul:
a) de a locui împreună cu tutorele (curatorul) lor;
b) la condiţii normale de întreţinere, educaţie şi instruire;
c) la dezvoltare multilaterală şi la respectarea demnităţii umane;
d) la pensia de întreţinere şi la alte plăţi sociale;
e) la spaţiul locativ ocupat anterior de către părinţii lor sau la asigurarea cu spaţiu locativ, în modul stabilit;
f) la apărarea drepturilor lor în modul stabilit;
g) la comunicare cu părinţii şi rudele;
h) la exprimarea propriei opinii în procesul soluţionării problemelor care le ating drepturile şi interesele legitime.

008

Drepturile şi obligaţiile tutorelui (curatorului)
Tutorele (curatorul) are dreptul şi este obligat să se ocupe de educaţia copilului aflat sub tutela (curatela) sa, să aibă grijă de sănătatea şi dezvoltarea fizică, psihică, spirituală şi morală a copilului.
Tutorele (curatorul) determină de sine stătător procedeele şi mijloacele de educaţie a copilului aflat sub tutelă (curatelă), luînd în considerare eventualele recomandări ale autorităţii tutelare şi respectînd prevederile art.62.CF
Tutorele (curatorul), ţinînd cont de opinia copilului, poate alege instituţia de învăţămînt şi forma de studii pe care le va urma copilul, fiind obligat să asigure frecventarea de către copil a şcolii pînă la sfîrşitul anului de învăţămînt în care acesta atinge vîrsta de 16 ani.
Tutorele (curatorul) este în drept să ceară de la orice persoană, inclusiv rudele apropiate, înapoierea copilului pe care acestea îl reţin fără temei legal sau fără o hotărîre corespunzătoare a instanţei judecătoreşti.
Tutorele (curatorul) nu este în drept să împiedice contactele copilului cu rudele lui, cu excepţia cazurilor în care contactele respective contravin intereselor acestuia.
Drepturile şi obligaţiile tutorelui (curatorului) privind reprezentarea intereselor copilului aflat sub tutela (curatela) sa sînt stabilite de legislaţia civilă.
Tutorele (curatorul) este obligat să locuiască împreună cu copilul aflat sub tutela (curatela) sa. Curatorul şi copilul aflat sub curatelă care a atins vîrsta de 14 ani pot locui separat doar cu acordul autorităţii tutelare.
Tutorele (curatorul) este obligat să comunice autorităţii tutelare informaţiile privind starea sănătăţii, îngrijirea şi educaţia copilului, precum şi schimbarea domiciliului.
Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de tutore (curator)
Drepturile şi obligaţiile de tutore (curator) sînt exercitate exclusiv în interesul minorului aflat sub tutelă (curatelă).
Obligaţiile de tutore (curator) sînt exercitate gratuit, cu excepţiile prevăzute de lege.
Pentru fiecare copil orfan şi rămas fără îngrijirea părintească, luat sub tutelă (curatelă) — 600 lei lunar familiilor în al căror plasament se află minorul.
Pct.10 al.(2) modificat prin HG78 din 08.02.12, MO30-33/10.02.12 art.100; în vigoare 01.01.12

Actele necesare pentru instituirea tutelei cuatelei:

1. Copia buletinului de identitate
2. Copia certificatului de căsătorie/a divorţului/a decesului unuia din soţi
3. Certificatul de la locul de trai şi componenţa familiei
4. Copia actelor ce confirmă prezenţa spaţiului locativ
5. Actul studierii condiţiilor de trai
6. Certificatul de la locul de muncă despre venituri/copia adeverinţei de pensionar
7. Certificatul medical conform cerinţelor stabilite
8. Caracteristica
9. Autobiografia
10. Acordul membrilor familiei, care a atins majoratul
11. Cererea


2. Scopul si obiective

005Tutela/curatela este una din cele mai larg întâlnite forme de plasament de pentru copiii orfani, copiii temporar rămaşi fără îngrijire părintească şi copiii rămaşi fără îngrijire părintească care are drept scop ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului.
Potrivit practicii, la instituirea tutelei/curatelei o deosebită importanţă se acordă relaţiilor dintre tutore/curator şi membrii familiei lui cu copilul aflat sub tutelă/curatelă.
Obiectivele primordiale ale serviciului sunt constituite şi reies din interesul superior al copilului aflat în plasament.
Obiective:

  • Apărarea drepturilor şi interesele copiilor, obiectivul are drept menire reprezentarea legală a minorilor în rapoartele juridice de interes a acestora în instanţele de drept, de stare civilă şi în alte organe.
  • Accesul la serviciilor sociale calitative – excluderea stigmatizării, neglijări şi marginalizării copiilor aflaţi în dificultate de către prestatorii de servicii. Implicarea actorilor locali şi sociali în rezolvarea dificultăţilor existente.
  • Asigurarea unui nivel confortabil psihologic şi social al copiilor aflaţi în plasament, obiectivul are drept menire asigurarea unor condiţii corespunzătoare de întreţinere, educaţie şi instruire. Realizarea obiectivului dat în mare măsură este pus în seama tutorilor şi curatorilor, care au drept obligaţiune de a crea condiţii adecvate atît din punct de vedere psiho-emoţionl cît şi material ţinînd cont de interesele copiilor aflaţi în plasament.

Instituirea tutelei şi curatelei
Tutela se instituie asupra copiilor care nu au atins vîrsta de 14 ani. La atingerea vîrstei de 14 ani, tutela se transformă în curatelă, fără adoptarea de către autoritatea tutelară a unei hotărîri suplimentare.

Curatela se instituie asupra copiilor în vîrstă de la 14 la 18 ani.


3. Activități și evenimente

 

4. Documente

5. Rezultate

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.